tur 360 - scoala

Vizitează viitoarea școală a copiilor tăi într-un tur 360°

Un tur 360°? Nu e un slogan publicitar, ci simplul adevăr.

Invitația unei școli din S.U.A. demonstrează că exploatarea noilor tehnologii 3D, a tururilor virtuale și a fotografiei 360° nu cunoaște limite.

tur 360- looking-glass

Idea de a finanța câteva programe educative pentru cei interesați de acest domeniu aparține Fundației Winston-Salem. Colaborarea are loc prin amabilitatea celor de la Looking Glass Services Inc., una din companiile care a promovat realizarea de tururi virtuale – fiind de altfel și producători de aparatură necesară noii tehnologii de cartografiere și fotografiere a spațiilor, în vederea realizării unui tur virtual.

Școala generală din Jefferson, S.U.A., deschide noi posibile oportunități de utilizare a tururilor virtuale, la inițiativa profesorului de matematică și fizică, Mike McDowell. Acesta a participat la cursurile susținute de Looking Glass Services și a învățat să folosească sistemul oferit de aceștia. A petrecut apoi mai bine de 30 ore prin clădirea școlii, cartografiind digital fiecare coridor sau sală de clasă, cu răbdare și, mai ales, cu mult entuziasm. Profesorul este pasionat de tot ceea ce înseamnă 3D și realitate virtuală. Mai mult decât atât, pare că înțelege că noile tehnologii pot aduce un beneficiu real învățământului și metodologiei de predare la clasă.

Mike vorbește despre felul în care realitatea viruala și realitatea augmentată pot deveni parte din procesul de predare, într-un mod care să îi includă activ pe elevi, să îi facă mai interactivi și mai interesați de subiect. Idea sa de a folosi material video care să combine realitatea virtuală și cea augmentată sau un mix între acestea este revoluționară și plăcut surprinzătoare. Pe măsură ce tehnologiile din acest domeniu avansează, tot mai multe aplicații destinate predării pot fi dezvoltate. Colaborarea dintre cadrele didactice și specialist poate fi una de success.

Un tur 360° al viitoarei școli sau facultăți

Până atunci însă, chiar și un tur virtual care să vă permită vizualizatea incintei școlii este o idee bună. Dacă urmează să schimbați domiciliul, spre exemplu, un astfel de tur poate fi util și vă poate scuti de un drum lung. În cazul facultăților din întreaga lume, idea poate fi dezvoltată de asemenea, pentru a permite viitorilor studenți un acces virtual simplu la spațiul real propriu zis.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *